Râsul este molipsitor

Cine nu zâmbeşte atunci când vede un copil care râde cu poftă? Dacă eşti părinte probabil că ai cel puţin un film în care ţi-ai surprins copilul râzând în hohote. Îmi place să mă uit la filmuleţe cu copiii care râd pentru că îmi provoacă bună dispoziţie instantaneu. Iată cele mai bune filme pe care le-am găsit şi de care nu mă mai pot sătura:

1. Dacă râsul unui copil e molipsitor, ce te faci când vezi patru bebeluşi râzănd în hohote? Cred că am văzut acest video de cel puţin 20 de ori şi tot nu mă pot săturA DE EL.

2. Acest video viral a înconjurat lumea, Emerson se sperie când mămica lui îşi suflă nasul, apoi râde cu sughiţuri. Absolut adorabil – pilulă de făcut bună-dispoziţie.

3. Gangnam style – baby style: dacă nu faci pe tine de râs la vederea Amayei care se trezeşte şi dansează frenetic legată de scaun la auzul piesei preferate, sigur vei râde la auzul hohotelor surorii sale.

4. Ce poate fi mai nostim decât ruperea unei foi? Un copil care râde la vederea ruperii unei foi. Am râs cu lacrimi.

5. Iar dacă încă nu te dor muşchii feţei, ia exemplu de la acest bebeluş care are cel mai molipsitor râs din câte am auzit vreodată.

 

“Reclamele cu diverse jocuri si jucării inundă televiziunea în această perioadă, menite să exploateze nevoile și dorințele care stau la baza copilăriei. Multe reclame arată un copil care se joacă cu părinții. Ce înţeleg copiii dintr-un asemeanea mesaj? “Cere această jucărie și părinţii tăi îţi vor acorda o atenţie specială. E o ofertă pe care copiii nu o pot refuza.” – Lawrence Kutner, psiholog american

cadouri

Eşti îngrijorat că copilul tău pare un pic mai lacom în această perioadă? Psihologii spun că în realitate ei îşi doresc ceeace orice om îşi doreşte: să fie învăluiţi cu iubire şi atenţie din partea celor dragi. Mintea umană are tendința de a râvni la mai mult şi mai mult. Copii (ca şi mulți adulți, să fim sinceri) încă nu au învățat cum să gestioneze aceste dorințe și au nevoie să fie direcționați spre ceea ce îi va mulţumi într-adevăr, adică conexiunea, creativitatea şi recunoștința.

Din păcate, cercetările arată că cu cât mai multe bunuri materiale avem, cu atât mai puţin le prețuim. Iar când nu mai suntem la fel de recunoscători, nu mai suntem la fel de fericiţi.

Cum îţi poţi deci mulţumi copilul?

1. Explică-i copilului tău că luna Decembrie este mai mult despre timpului petrecut împreună şi mai puţin cea a cadourilor. Respectă-ţi promisiunea! Când îți cere să faci ceva cu el, de ce să nu laşi vasele în chiuvetă sau email-urile nerăspunse?

2. Canalizează-i așteptările în direcţia bună. Spune-i  să se gândească bine şi să aleagă patru idei de cadouri:
– Un cadou cumpărat de la magazin
– O carte pe care vrea să o citească
– Un cadou “împreună”, o activitate pe care o veţi face împreună, de exemplu o vizită la grădina zoologică
– Un cadou pe care să-l facă cuiva de la care ştie că nu va primi nimic în schimb, de exemplu prăjituri pentru o casă de copii.

3. Umple-i inima cu iubire. În fiecare zi, faceţi cel puţin un lucru împreună, toată familia. Faceţi împreună un lanț din hârtie, pe care să scrieţi câte un lucru pe care îl apreciaţi la fiecare membru: tata face cele mai bune clătite, Mihai mă lasă să mă joc cu camionul lui, bunica are un zâmbet frumos.

Timp de calitate cu copilul tău

spalam vasele impreuna

Cine îți crește copilul? „Eu, desigur!” ar spune imediat orice părinte. Da, copilul nostru crește în căminul nostru, într-adevăr. Dar din păcate tot mai mulți părinți sunt nevoiți să-și înscrie copilul la grădinița cu program prelungit sau chiar la creșă. Motivul? Traiul tot mai greu la unii, iar cariera la alții. Din păcate, zic eu, pentru că timpul pe care l-ai putea petrece cu copilul tău cât e mic nu se poate recupera niciodată.

Unii părinți merg chiar mai departe, angajând o persoană care să scoată copilul de la grădiniță sau creșă și să stea cu el până un părinte ajunge acasă de la servici. Iar când părintele e în sfârșit acasă, e prea stresat sau prea ocupat cu treburile casnice ca să mai stea la joacă cu copilul.

Dar „noroc” că există desene animate, indiferent de care fel, și calculator pentru că în așa fel copilul nu mai necesită atenția părintelui ci îl lasă frumos în pace. Și vine seara și zicem noapte bună și iată că a mai trecut o zi.

Unii părinți, chiar dacă sunt foarte ocupați sau obosiți, preferă să petreacă timp cu copiii lor, dacă nu altfel, făcând treburile de prin casă împreună. Dă-i copilului un făcăleț și o oală să amestece și el cît timp gătești. Sau roagă-l să apase pe butonul aspiratorului sau să șteargă praful împreună cu tine. Când citești sau lucrezi la calculator, dă-i și lui o carte și „citiți” împreună. Oricum, pentru copii totul e o joacă, iar timpul petrecut împreună e de neprețuit.

Pierduţi la ţară

copil cu tabletă

Îmi aduc aminte foarte des de vacanţele de vară pe care le petreceam cu verişoarele mele la bunica. Eram cinci fete pe care le duceau părinţii la ţară pe 15 iunie şi le luau la 14 septembrie. Bine, nu zic că nu ne plictiseam de viaţa simplă de la sat. Mai ales dacă părinţii uitau să mai treacă în vizită vreo două săptămâni ne lua câte un dor de casă de nu mai puteam.

Dar în general era distracţie, nu glumă. N-aş putea să enumăr jocurile pe care le jucam, unele cunoscute, altele inventate pe loc, dar un lucru era sigur: cu greu ne mai putea chema în casă bunica. Pot să zic că doar mâncam şi dormeam în casă, în rest lumea era a noastră.

Acum câteva zile mi-a povestit o prietenă că fiul ei de şapte ani nu a vrut să rămână la bunici în vacanţa de vară nici în ruptul capului. Motivul: nu avea internet nici pe telefon, nici pe tabletă. Poftim!?! Îţi stă mintea-n loc, nu alta. Unde sunt vremurile când copiii se jucau cu păpuşi, maşini sau cu copiii vecinilor? Nu spun că e rău să mai stea câte-un pic în faţa calculatorului, dar mi se pare total nefiresc ca un părinte să-şi lase copilul să devină dependent de calculator doar pentru că aşa îl lasă în pace, sau din orice alt motiv de fapt. Voi ce ziceţi?

De-a v-aţi ascunselea prin cartier

hide and seek

Îmi aduc aminte de jocurile din faţa blocului care câteodată ajungeau să cuprindă tot cartierul şi participau copii cărora nici nu le ştiam numele. Ne jucam de-a v-aţi ascunselea de la amiază şi până pe la 11 noaptea când părinţii veneau după noi ieşiţi din sărite că nu ne mai puteau aduna de pe străzi în nici un fel. Mâna sus cine îşi aminteşte de asemenea jocuri!

Dar ia să vă întreb ceva. S-a întâmplat vreodată să dispară vreun copil fără urmă? Sau să vă sperie vreun individ dubios? Mie sincer nu mi s-a-ntâmplat niciodată şi nici nu am auzit asemenea întâmplări în copilărie. Doar când a venit frumoasa democraţie şi ne-am deschis şi noi la minţi au început să se-ntâmple tot felul de lucruri ciudate.

Ce să zicem acum, în vremurile noastre glorioase? Anul trecut întreg oraşul meu de 40 de mii de locuitori a fost zguduit de o întâmplare terifiantă. O fetiţă de zece ani a fost trimisă de părinţi la barul de pe colt pe la ora trei după masa să cumpere ţigări (!). A cumpărat ţigările, după spusele barmanului, dar acasă nu a mai ajuns până în ziua de azi.

Întrebarea mea este: cum să-ţi laşi copilul să iasă la joacă? Cum să-l laşi să meargă la şcoală măcar? Eşti nevoit să te obişnuieşti cu idea că într-o bună zi nu se va mai întoarce acasă?