Îmi aduc aminte foarte des de vacanţele de vară pe care le petreceam cu verişoarele mele la bunica. Eram cinci fete pe care le duceau părinţii la ţară pe 15 iunie şi le luau la 14 septembrie. Bine, nu zic că nu ne plictiseam de viaţa simplă de la sat. Mai ales dacă părinţii uitau să mai treacă în vizită vreo două săptămâni ne lua câte un dor de casă de nu mai puteam.
Dar în general era distracţie, nu glumă. N-aş putea să enumăr jocurile pe care le jucam, unele cunoscute, altele inventate pe loc, dar un lucru era sigur: cu greu ne mai putea chema în casă bunica. Pot să zic că doar mâncam şi dormeam în casă, în rest lumea era a noastră.
Acum câteva zile mi-a povestit o prietenă că fiul ei de şapte ani nu a vrut să rămână la bunici în vacanţa de vară nici în ruptul capului. Motivul: nu avea internet nici pe telefon, nici pe tabletă. Poftim!?! Îţi stă mintea-n loc, nu alta. Unde sunt vremurile când copiii se jucau cu păpuşi, maşini sau cu copiii vecinilor? Nu spun că e rău să mai stea câte-un pic în faţa calculatorului, dar mi se pare total nefiresc ca un părinte să-şi lase copilul să devină dependent de calculator doar pentru că aşa îl lasă în pace, sau din orice alt motiv de fapt. Voi ce ziceţi?
Puiul meu 