Părinți perfecționiști…copii nefericiți

Copiii sunt oglinda părinților în care se reflectă imaginea familiei. Deseori această viziune nu este una pozitivă. Care este motivul? Răspunsul e simplu: comportamentul copiilor exprimă foarte bine conflictele între părinți. Un copil dificil este creația unor părinți dificili.

Să vorbim puțin despre părinții perfecționiști. Părinții din această tipologie pretind doar rezultate excelente de la copiii lor. Deseori vedem părinți care caută cele mai renumite grădinițe, școli, monitorizează pas cu pas activitatea școlară a copilului, încercă să impună tot feluri de activități, chiar dacă copilul nu prezintă nici un fel de talent deosebit. Rezultatul? Copiii crescuți astfel devin deseori suprasolicitați. Pe de altă parte trăiesc constant sub teama insuccesului în viață. Așteptările prea mari îi transformă pe copii în persoane triste, dezamăgite și frustrate.

Ce pot face părinții ca să fie mai toleranți și mai puțin perfecționiști? Fiecare părinte trebuie să găsească un echilibru între dorințele lui și nevoile copilului. Deși nu întotdeauna suntem de acord cu acest fapt, este bine ca micuții să facă propriile lor greșeli și să-si aleagă drumul pe care vor să-l urmeze. Părinții au menirea de a ghida pașii copilului, să-l ajute și să-l sprijine. Copilului nu ar trebui să-i fie teamă de eșec. Cu toții trebuie să acceptăm faptul că nu toate lucrurile ies așa cum vrem noi.

Viața este plină de neprevăzut. Toată lumea greșește, important este cum mergi mai departe. Un părinte echilibrat va avea un copil fericit și echilibrat la rândul lui.

Bona malefică

Trăim într-o lume plină de agitaţie, unde simţim de parcă nu ne-ar ajunge cele 24 de ore pe zi. Noi, femeile, avem o sumedenie de responsabilităţi şi preocupări. Locul de muncă stresant, îngrijirea familiei şi treburile de prin casă. Şi să nu mai vorbim de timpul acordat îngrijirii personale sau de destindere. Aa, şi soţul!

Trebuie să fim femei ispititoare pentru ei.Deci, nu mai este nevoie să vă explic, de ce se scurge timpul din mâinile noastre aşa de repede, fără să observăm.

Unele dintre noi au devenit mame foarte devreme, când nu erau destul de mature pentru a face faţă acestei responsabilităţi. Iar nu toate dintre noi avem norocul să-i avem pe părinţi aproape, să ne fie de ajutor la nevoie. În această situaţie grea, probabil că nu vedem altă soluţie pentru a ne ţine copilul ocupat, decât să-l lăsăm în compania “bonei malefice”, adică în faţa televizorului.

Aşadar trebuie să fim conştiente de efectele dăunătoare ale acestei alegeri nepotrivite. Conform unui studiu, un copil este în faţa televizorului în fiecare zi, în medie de 1,5 şi 3 ore. Acest timp are efect negativ asupra concepţiei sale despre lumea înconjurătoare. Cu timpul devine închis şi singuratic, iar acestea îi îngreunează viaţa socială.

În concluzie: nu-ţi lăsa puiul să fie crescut de “bona malefică”!

De-a v-aţi ascunselea prin cartier

Îmi aduc aminte de jocurile din faţa blocului care câteodată ajungeau să cuprindă tot cartierul şi participau copii cărora nici nu le ştiam numele. Ne jucam de-a v-aţi ascunselea de la amiază şi până pe la 11 noaptea când părinţii veneau după noi ieşiţi din sărite că nu ne mai puteau aduna de pe străzi în nici un fel. Mâna sus cine îşi aminteşte de asemenea jocuri!

Dar ia să vă întreb ceva. S-a întâmplat vreodată să dispară vreun copil fără urmă? Sau să vă sperie vreun individ dubios? Mie sincer nu mi s-a-ntâmplat niciodată şi nici nu am auzit asemenea întâmplări în copilărie. Doar când a venit frumoasa democraţie şi ne-am deschis şi noi la minţi au început să se-ntâmple tot felul de lucruri ciudate.

Ce să zicem acum, în vremurile noastre glorioase? Anul trecut întreg oraşul meu de 40 de mii de locuitori a fost zguduit de o întâmplare terifiantă. O fetiţă de zece ani a fost trimisă de părinţi la barul de pe colt pe la ora trei după masa să cumpere ţigări (!). A cumpărat ţigările, după spusele barmanului, dar acasă nu a mai ajuns până în ziua de azi.

Întrebarea mea este: cum să-ţi laşi copilul să iasă la joacă? Cum să-l laşi să meargă la şcoală măcar? Eşti nevoit să te obişnuieşti cu idea că într-o bună zi nu se va mai întoarce acasă?